Cartea de poeme stările intense cu ilustrații de Arabella Krebs (Casa de pariuri literare, 2018) a Oanei Cătălina Ninu a fost inițial un carnet de poezie printat la xerox și distribuit gratuit în 2009, în colecția „Biblioteca de poezie”. Este o încercare curajoasă cu atât mai mult cu cât vizează intimitatea (imperfectă) a cuplului, angoasele (mânia), frica, sobrietatea, așteptările, incertitudinea și senzația de „ceilalți se distrează ea își roade unghiile”.
Segmentele principale, așa cum au fost poemele din carte delimitate par desprinse dintr-un imaginar poetic desăvârșit și vulnerabil: stările intense; bordeaux; bucurești; fabrica de lifturi. Se poate vorbi cu certitudine de o poetică a extremelor de cuplu și a subtilităților erotice, sau transgresiunea intimității în fața cuvioaselor conversații și gesturi. De la stările intense „tuturor ne este dor de cineva”, la frică, pare că se traversează un amalgam de sentimente lipsite de orice naivitate, umplute de lucididate și realism „dincolo e orașul fără mașini și sexul cu analize și contraceptive” (p.13). Găsim aici poeme scurte, aproape minimaliste înșirând evenimente biografice, mai mult sau mai puțin detaliate. Patul pare să fie locul unde se întâmplă întâlnirile și au loc revelațiile lăuntrice, ar mai fi gările, sau călătoriile imaginare.
Vezi continuarea pe: https://www.monden.ro/oana-catalina-ninu-starile-intense.html