În anul 2021 apare la editura Casa de pariuri literare, ediția a doua, revizuită, a volumului Mandala. Asupra acestei ediții mă voi apleca în cele ce urmează.

Volumul este structurat în trei secțiuni, urmate de un epilog (alcătuit la rândul său din trei poeme). Cea dintâi secțiune, purtând același nume cu volumul în sine, Mandala, este de departe și cea mai violentă dintre toate, estetica dominantă aici fiind cea visceralistă, pe care însă poeta o altoiește cu puternice nuanțe de noir (desprinse parcă din filmele horror) și cu o imagistică din spectrul patologicului de tip schizo & sado-maso: „în fiecare seară în somn rup simetric cearșaful sunt/ femeia-foarfecă mă bag goală în plapumă și încep studiile de estetică/ rod zidul membranatic în care îmi țin strâns trupul de la cap în sus/ pântecele mi se deșiră ca atunci când/ înfigi furculița în oul prăjit și iese sânge ce să mai mănânc din mine/ șoarecele meu negru și sârmos deja se linge pe bot/ fac sărmăluțe lungi din lacrimi și resturile de carne de la ultimele orgii/ sunt tăiată longitudinal pe mijlocul pieptului/ aștept să vii peste mine și să cazi/ în falie ca într-o mlaștină eu să trag fermoarul/ și degetele tale să-mi împungă frenetic pielea/ ca niște coarne de melci/ atunci voi fi frumoasă și pe dinăuntru/atunci mi se va usca părul/ îl voi spăla îl voi alege îl voi pune în pungulițe printre pliurile saltelei/ printre cârpele sleioase în care am ascuns păpușile fără capete și mâini/ atunci nu-mi voi mai băga scobitori în ochi/ nu-mi va mai fi frică să adorm pe hoitul meu de ieri”.

Citește continuarea pe: Cronicile R.A.I.: Auto-disecție la feminin, fără anestezie (cronicilerai.blogspot.com)