Mandala este cuvîntul sanscrit pentru cerc, poligon, comunitate, conexiune. Dar, mai important poate în cazul titlului ales de Oana Catalina Ninu, mandala are legături cu Buddha Vajrasattva care simbolizează puritatea originară. Ca şi Miruna Vlada, Oana Cătălina Ninu se vrea o „tîrfa sfîntă“, o fiinţă de carne, sînge şi ţesuturi în spatele cărora stă ascuns un „suflet“ inaccesibil, Graal la care nu poţi tinde decît eventual scriind poezie. Căci mandala este şi una dintre figurile iniţierii. Poezia se scrie împotriva limbajului dat, împotriva sensului uzat, cu sufletul, dar împotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup şi aşezarea ei în pagină. Desigur, Oana Cătălina Ninu, deşi foarte tînără, ştie ce-i poezia. Ea nu ştie încă ce ar putea fi poezia ei în literatura română de peste zece ani, să spunem, fiind hipervigilentă cu expresia propriei sensibilităţi şi eludînd astfel posibile interogaţii asupra expresiei înseşi. 

Citește continuarea pe: Femeia mereu deasupra | Observator Cultural